Cum alege configuratorul echipamentele
Pornește de la numărul total de utilizatori (telefoane de birou, telefoane fără fir și utilizatori pe aplicație) și de la liniile analogice pe care vrei să le păstrezi. Dintre centralele Grandstream UCM care fac față, alege varianta cu cel mai mic preț total, socotind și gateway-urile sau adaptoarele ATA necesare când porturile analogice ale centralei nu ajung.
| Centrală | Utilizatori | Apeluri simultane | FXO / FXS | Preț cu TVA |
|---|---|---|---|---|
| UCM6300A | 250 | 50 | 0 / 0 | 1.678 lei |
| UCM6301 | 500 | 50 | 1 / 1 | 2.058 lei |
| UCM6302A | 500 | 75 | 2 / 2 | 2.058 lei |
| UCM6302 | 1000 | 100 | 2 / 2 | 2.566 lei |
| UCM6304A | 1000 | 120 | 4 / 4 | 2.975 lei |
| UCM6304 | 2000 | 200 | 4 / 4 | 5.097 lei |
| UCM6308A | 1500 | 200 | 8 / 8 | 5.592 lei |
| UCM6308 | 3000 | 300 | 8 / 8 | 7.189 lei |
Ce mai intră în listă
- Telefoane de birou: alegi un model pentru toate birourile, plus telefoane cu ecran mare și taste BLF pentru manageri sau recepție. Vezi toate telefoanele IP.
- Telefoane fără fir: receptoare DECT cu câte o stație de bază la fiecare 5 receptoare. Pentru clădiri mari sau mai multe etaje, acoperirea se stabilește la fața locului.
- Switch PoE: câte un port pentru fiecare telefon de birou și fiecare stație de bază DECT.
- Trunk SIP: nu se cumpără din SHOP, îl iei de la operator. Configuratorul îți spune câte canale să ceri.
Prețurile sunt cele din SHOP în acest moment, cu TVA. Pentru un birou mic, vezi și kiturile gata pregătite, iar pentru detalii despre instalare, ghidul Instalare centrală telefonică în București și Ilfov.
Întrebări frecvente
Ce centrală telefonică îmi trebuie pentru 10, 20 sau 50 de utilizatori?
Pentru toate aceste cazuri ajunge Grandstream UCM6300A: suportă până la 250 de utilizatori și 50 de apeluri simultane. Alegi un model cu porturi FXO/FXS (UCM6301, UCM6302A, UCM6304A) doar dacă vrei să păstrezi linii analogice sau să legi un fax ori un interfon analogic.
Pot păstra numerele de telefon pe care le am acum?
Da. Liniile analogice existente se leagă în porturile FXO ale centralei sau într-un gateway FXO. Dacă treci pe trunk SIP, numerele se pot porta la operatorul care îți dă trunk-ul.
De unde iau trunk-ul SIP și câte canale îmi trebuie?
Trunk-ul SIP îl iei de la operatorul de telefonie (de exemplu Orange, Telekom, Digi, Vodafone). Ca regulă orientativă, un canal la 3–4 utilizatori ajunge pentru un birou obișnuit; un call center are nevoie de mai multe. Configuratorul îți arată un număr orientativ de canale.
Am nevoie de switch PoE?
Telefoanele din configurator se alimentează prin cablul de rețea (PoE), deci nu mai ai nevoie de câte un alimentator la fiecare birou. Dacă ai deja un switch PoE cu porturi libere, debifează opțiunea și switch-ul nu mai intră în listă.
Angajații pot răspunde de pe mobil sau de pe laptop?
Da, cu aplicația Grandstream Wave, care e gratuită și funcționează pe Android, iOS și în browser. Utilizatorii care folosesc doar aplicația nu au nevoie de telefon fizic; îi treci la „Utilizatori doar pe aplicație”.
Vă ocupați și de instalare?
Da, la cerere: instalăm și configurăm centrala, telefoanele și trunk-ul. Lista din configurator conține doar echipamentele; pentru instalare cere o ofertă din butonul de sub listă.